Apr
11
Duminica 11 aprilie 2010, la orele 8.00, ne-am adunat ceva oameni pasionati de fotografie la iesirea spre A2 spre a porni spre Bateria 9-10. Iesirea este meritului dlui. Luca Achim, Radu Badoiu si Cosmin Somesan. Dupa adunare, numaratoare, facut cunostinta cu cei pe care nu ii stiam, ne incolonam si plecam sa descoperim Bateria 9-10 din lantul de fortificatii al Bucurestiului.
Scurta istorie: Bateria 9-10 este construita de regele Carol I la sfarsitul secolul al XIX-lea si face parte din ultima bariera de aparare a capitalei. Azi au mai ramas 17 forturi si 13 baterii intermediare, din cele 36 de constructii. Pacat!
Acum locul este parasit plin de mizerie si grafitti colorate folosit doar din cand in cand la filmarea unor videoclipuri sau sedinte foto inedite. Si cand te gandesti ca ar putea fi o atractie turistica, un muzeu etc. dar nu o groapa de gunoi. Dar si asa aceste locuri au farmecul lor si sunt inedite dupa cum vedeti in galeria de mai jos.
Cam astea ar fi cateva imagini de recunoastere a Bateriei 9-10 din vechea centura de aparare a Bucurestiului. Una peste alta a fost o iesire care ne-a mai dezmortit oasele si am notat o locatie frumoasa pentru un eventual proiect viitor. Ii sfatuiesc pe cei care nu au vazut locul sa mearga cat de repede ca nu se stie cand va disparea!
Apr
01
Asteptam cu drag si bratele deschise pe toata lumea interesata de arta fotografica care vrea sa vada mladite ale unei noi generatii de fotografi.
Feb
27
Dupa o iarna “neobisnuita” cu zapada abundentata ce a ingropat Bucurestiul iata ca se aproprie cu pasi repezi si primavara. Ne mai ameninta inca domna iarna cu niste lapovita si ploi dar parca se simte respiratia calda ca primaverii.
Desi era o dimineata cetoasa, m-am gandit ca aceasta ar putea avea ceva potential fotografic. Asa ca am luat aparatul in rucsac si m-am indreptat spre parcul IOR. O oaza de natura in mijlocul cartierului “muncitoresc” Titan cum ar zice “rasfatatii” din Nordul Bucurestiului.
Si am avut dreptate… Tot lacul era inconjurat de o ceata laptoasa, dar nu foarte densa ca sa nu mai vezi nimic. De fapt, parca natura a inconjurat lacul cu o mantie de protectie, acoperind blocurile gri de pe marginea parcului, dezvaluind trecatorului doar siluetele fantomatice ale copacilor, inca lipsiti de podoaba verde din sezoanele mai calde. Linistea diminetii era sparta doar de macaitul ratelor care brazdau apele lacului in cautarea micului dejun sau de un alergator care isi facea tura de dimineata.
Parca am patruns intr-un taram de basm si nu intr-un parc dintr-un oras cu 3 milioane de locuitor. Astfel ma intrebam… de ce oare mii de bucuresteni prefera sa plece pe Valea Prahovei unde dau de aceeasi aglomeratie ca si in oras, sa manace un gratar pregatit intre betoane, in loc sa se bucure de locurile linistite si aproape de casa din oras. Nu stiu! Am ajuns la concluzia ca suntem masochisti. Unde e aglomeratie… hop si noi… e coada… stam si noi, chiar daca nu avem nevoie de ce se vinde. Parca nu ne putem desprinde de cozile si inghesuiala din vremea comunista. Dar cred pana la urma ca si asta e un mijloc de socializare pentru unii!
Dar sa revenim! Poate intr-o zi vom descoperii ce este frumos langa noi, sa pastram curatenia si sa avem grija de natura ce se gaseste in jurul caselor noastre. Pana atunci, parcurile Bucurestiului ne astepta sa ne relaxam din cand in cand in sanul lor, sa evadam cateva minute, chiar si intimul zilei, daca avem acest noroc, sa privim peisajul si viata care freamata pe cateva mii metri patrati de zona verde. Trec pe langa o banca goala, impodobita de stralucirea stropilor de ploie, care asteapta parca zilele calduroase cand parcul se va umple de vizitatori ce se vor relaxa in bratele ei.
Deodata linistea diminetii e sparta de un zgomot de vasle si de macanatiul mai zgomotos al ratelor. Printe ceturi, cred ca ingrijitorul parcului isi facea rondul de dimineata, banuiesc. Mi-a trecut prin gand, ce om norocos. Sa ai un loc de munca in care esti inconjurat de natura, animale si fara griji prea mari. Dar in ziua de azi, orice avantaj e un dezavantaj si nimeni pare ca nu e multumit de locul sau. Astfel ne zbatem zi de zi la munca sau incercand pe cont propriu tot soiul de afaceri pentru a castiga un ban, dar uitam de linistea sufletului nostru. Nu avem insa ce face si fiecare merge inainte pe drumul sau, ales doar de el.
Privirea imi e atrasa de podul galben ce leaga mica insula a parcului de mal. Un peisaj ce te face sa visezi. Podul e ca un cordon obilical care parca sugereaza ca desi am vrea sa evadam din stresul cotidian, ceva ne leaga de restul lumii… Nu avem curajul sa facem ce vrem, si cu cat mai mult ne luptam sa evadam cu atat parca suntem prinsi mai tare in nisipurile miscatoare ale vietii zilnice. De aceea trebuie sa ne acordam macar cateva ore intr-o saptamana pentru a evada din cotidianul zilnic. Sa ne lasam gandurile sa zboare libere, sa visam si sa ne simtim cu adevarat bine, eliberati de povara grijilor de zi cu zi.
Ce am vrut sa zic prin toate astea? A fost o invitatie la eliberare, sa descoperiti ca toate locurile si lucrurile care ne inconjoara sunt fermecatoare, daca stim sa le descoperim, dar nu deoadata cu alti mii de oameni. Iata cum si o plimbare intr-o zi plina cetoasa poate sa fie relaxanta sau poate chiar si o zi cu ploaie. Renuntati la ideea de a privi pe geam sau de asculta starea vremii pentru a va programa o zi de relaxare.
