De 1 mai, impreuna cu cei din Lanul de Secara ne-am hotarat sa facem o excursie de documentare la Veliko Tarnovo – Bulgaria, pentru o urmatoare iesire fotografica, mai lunga de data aceasta peste cateva saptamani. Am vrut sa descoperim locurile si potentialul lor fotografic.

Prin urmare fiind vorba de o zi am vrut sa profitam la maxim de timpul disponibil si ne-am intalnit la ora 5 dimineata in Piata Revolutiei pentru intalnirea cu autocarul care ne va duce la destinatie.

Adunare in Piata Revolutiei

Dupa adunarea participantilor, care a durat ceva mai mult decat era normal, dar e totusi de inteles pentru ora matinala, plecam spre Veliko Tarnovo curiosi de ce vom descoperi acolo. Pe drum o parte dintre noi am mai motait leganati de suspensiile masinii, iar altii si-au incercat norocul cu cateva cadre din fuga autocarului.

In autocar

Dupa aproximativ 2 ore ajungem in apropiere de Veliko Tarnovo unde facem o oprire la o mica manastire pentru a ne dezmorti si a “ne face mana” pentru ce vom descoperi pe parcursul zilei la destinatie.

Debarcare la manastire

Dupa o pauza scurta pauza de tigara si o recunoastere a locului se trece la treaba si se documenteaza locul centimetru cu centrimetru, cum e de asteptat cand esti cu un grup de peste 30 de fotografi pasionati si cu spatiu disponibil pe carduri. Unii experimenteaza si cateva portrete ad-hoc in frumoasa curte a manastirii.

Fotografie de portret

Una peste alta, un loc frumos cu potential, care pe viitor va arata si mai bine, in momentul actual fiind in renovare.

Manastire veche langa Veliko Tarnovo

Se face regruparea participantilor dupa vreo 40 de minute si plecam spre destinatia finala. Ajungem in Veliko Tarnovo si debarcam in parcarea din fata vechii cetati a orasului. Stabilim o ora de reintalnire, pentru a merge si in satul de piatra Abanassi, situat la 3 km langa Veliko Tarnovo, un vechi si important centru comercial in vechime. Dar deocamdata vrem sa vedem ce ne ofera Veliko Tarnovo.

Vedere Veliko Tarnovo

O luam la pas prin oras si descoperim cu placere arhitectura veche a acestuia si amplasarea sa pe dealurile ce marginesc raul Yantra ce strabate orasul si care a fost un fel de sant natural de aparare in trecut. Tot orasul si cetatea veche sunt amplasate pe cateva dealuri inalte ceea ce ofera o panorama foarte frumoasa. Desi am ajuns un pic cam tarziu pentru a benefia de lumina blanda a diminetii incercam cateva cadre si ne avantam si pe stradutele stramte ale orasului, marginite de case vechi.

Stadute in Veliko Tarnovo

Timpul trece repede, si dupa o pizza bulgareasca ne intoarcem spre vechea cetate sa descoperim secretele sale. Situata pe Dealul Tsarevets, aceasta este de fapt partea interioara in vechilor fortificatii unde se aflau casele boieresti, mai existant de asemenea inca un rand de ziduri ce protejau cartierele mestesugaresti ale orasului. Vechile fortificatii sunt intretinute foarte bine, iar in mijlocul lor, pe cel mai inalt deal, se afla o veche biserica cu un turn panoramic.

Biserica de piatra in cetatea Veliko Tarnovo

Vedere cu biserica de piatra

Ajungem langa vechea biserica de piatra si descoperim panorama orasului, iar apoi mergem sa descoperim vechile fortificatii din jurul ei. Apoi, obositi putin de soarele de vara de odihnim putin la umbra si aruncam o privire pe fotografiile facute pana acum.

Odihna

Dupa scurta pauza si apropindu-se ora de adura pentru vizita de la Arbanassi coboram incet spre iesirea din cetate.

In autocar spre Arbanassi

Cu oarecare intarziere reusim sa ne adunam si plecam spre Arbanassi.

Debarcare la Arbanassi

Ajungem la Arbanassi unde suntem intampinati de sunetul acordeonului unui lautar local si ne pregatim sa luam cu asalt micul sat de piatra.

Prin Arbanassi

Descoperim la pas vechea asezare, care acum este impanzita de pensiuni si restaurante, toate respectand vechea arhitectura si cu curti verzi pline de umbra bogata. Am vrea sa vedem asa ceva si prin vechile asezari sasesti din Transilvania. Dupa jumatate de ora, toropiti oarecum de caldura ne retragem la o bere rece la o terasa locala.

Peisaj in Arbanassi

Dupa o bere si o  inghetata se face adunarea si mergem din nou in Veliko Tarnovo pentru a prinde lumina moale a serii si a descoperi noi locuri sau unghiuri care ne-au scapat in tura de dimineata.

Case in Veliko Tarnovo

Am avut dreptate si in lumina serii casele asezate pe dealurile din Veliko Tarnovo se dezvaluie in toata splendoarea. Ajungem si la un monument gigantic, foarte interesant, format din calareti pe cai in jurul unei sabii uriase.

Monument impresionant in Veliko Tarnovo

Din pacate nu am aflat ce reprezinta. Banuiesc ca este un fel de memorial deoarece era asezat in fata unei cladiri ce aducea a pantheon.

Pantheon

Dupa ce am vazut si partea aceasta cautam o terasa pentru a ne incarca bateriile pentru drumul spre casa. Dar inainte de asta asteptam lasarea serii pentru a face ultimile cadre cu cetatea luminata de spectacolul de lumini care se anunta spectaculos.

La poarta cetatii

Din pacate nu am avut parte de show-ul de lumini promis, se pare ca nu are loc chiar in fiecare seara, dar ne-am multumit cu lumina albastra si cele cateva lumini arhitecturale aprinse de-alungul zidurilor si la biserica din varful dealului cetatii.

Cetatea Veliko Tarnovo in lumina albastra

Cam asta a fost iesirea de la Veliko Tarnovo, de 1 mai. Un loc plin de istorie unde din nou bulgarii dovedesc ca stiu sa atraga turistii.

Desi era o dimineata cetoasa, m-am gandit ca aceasta ar putea avea ceva potential fotografic. Asa ca am luat aparatul in rucsac si m-am indreptat spre parcul IOR. O oaza de natura in mijlocul cartierului “muncitoresc” Titan cum ar zice “rasfatatii” din Nordul Bucurestiului.

Si am avut dreptate… Tot lacul era inconjurat de o ceata laptoasa, dar nu foarte densa ca sa nu mai vezi nimic. De fapt, parca natura a inconjurat lacul cu o mantie de protectie, acoperind blocurile gri de pe marginea parcului, dezvaluind trecatorului doar siluetele fantomatice ale copacilor, inca lipsiti de podoaba verde din sezoanele mai calde. Linistea diminetii era sparta doar de macaitul ratelor care brazdau apele lacului in cautarea micului dejun sau de un alergator care isi facea tura de dimineata.

Parca am patruns intr-un taram de basm si nu intr-un parc dintr-un oras cu 3 milioane de locuitor. Astfel ma intrebam… de ce oare mii de bucuresteni prefera sa plece pe Valea Prahovei unde dau de aceeasi aglomeratie ca si in oras, sa manace un gratar pregatit intre betoane, in loc sa se bucure de locurile linistite si aproape de casa din oras. Nu stiu! Am ajuns la concluzia ca suntem masochisti. Unde e aglomeratie… hop si noi… e coada… stam si noi, chiar daca nu avem nevoie de ce se vinde. Parca nu ne putem desprinde de cozile si inghesuiala din vremea comunista. Dar cred pana la urma ca si asta e un mijloc de socializare pentru unii!

Dar sa revenim! Poate intr-o zi vom descoperii ce este frumos langa noi, sa pastram curatenia si sa avem grija de natura ce se gaseste in jurul caselor noastre. Pana atunci, parcurile Bucurestiului ne astepta sa ne relaxam din cand in cand in sanul lor, sa evadam cateva minute, chiar si intimul zilei, daca avem acest noroc, sa privim peisajul si viata care freamata pe cateva mii metri patrati de zona verde. Trec pe langa o banca goala, impodobita de stralucirea stropilor de ploie, care asteapta parca zilele calduroase cand parcul se va umple de vizitatori ce se vor relaxa in bratele ei.

Deodata linistea diminetii e sparta de un zgomot de vasle si de macanatiul mai zgomotos al ratelor. Printe ceturi, cred ca ingrijitorul parcului isi facea rondul de dimineata, banuiesc. Mi-a trecut prin gand, ce om norocos. Sa ai un loc de munca in care esti inconjurat de natura, animale si fara griji prea mari. Dar in ziua de azi, orice avantaj e un dezavantaj si nimeni pare ca nu e multumit de locul sau. Astfel ne zbatem zi de zi la munca sau incercand pe cont propriu tot soiul de afaceri pentru a castiga un ban, dar uitam de linistea sufletului nostru. Nu avem insa ce face si fiecare merge inainte pe drumul sau, ales doar de el.

Privirea imi e atrasa de podul galben ce leaga mica insula a parcului de mal. Un peisaj ce te face sa visezi. Podul e ca un cordon obilical care parca sugereaza ca desi am vrea sa evadam din stresul cotidian, ceva ne leaga de restul lumii… Nu avem curajul sa facem ce vrem, si cu cat mai mult ne luptam sa evadam cu atat parca suntem prinsi mai tare in nisipurile miscatoare ale vietii zilnice. De aceea trebuie sa ne acordam macar cateva ore intr-o saptamana pentru a evada din cotidianul zilnic. Sa ne lasam gandurile sa zboare libere, sa visam si sa ne simtim cu adevarat bine, eliberati de povara grijilor de zi cu zi.

Ce am vrut sa zic prin toate astea? A fost o invitatie la eliberare, sa descoperiti ca toate locurile si lucrurile care ne inconjoara sunt fermecatoare, daca stim sa le descoperim, dar nu deoadata cu alti mii de oameni. Iata cum si o plimbare intr-o zi plina cetoasa poate sa fie relaxanta sau poate chiar si o zi cu ploaie. Renuntati la ideea de a privi pe geam sau de asculta starea vremii pentru a va programa o zi de relaxare.

]]> http://www.cipriandumitrescu.com/2010/02/ceturi-de-februarie/feed/ 5