Sulina este un loc special pentru ca exista o multitudine de posibilitati de a va relaxa cu adevarat. Aici parca timpul s-a oprit in loc acum cateva sute de ani, chiar daca pe alocuri mai vedem urmele industrializarii salbatice, locurile si-au pastrat farmecul. Plaja este inca salbatica…

… iar vacutele vin sa se racoreasca. Exista totusi doua terase unde poti sa te racoresti si tu la umbra si la o halba de bere rece…

In rest doar natura te inconjoara…

… in timp ce in orasel poti regasii farmecul vechiului port dunarean si al primului oras european romanesc.

Pe faleza diminetile si serile sunt fenomenale, peisajul fiind scaldat intr-o lumina de vis….

… si te indeamna sa pleci sa descoperi locurile ascunse ale Deltei Dunarii.

Printre canale ajungem intr-un vechi sat pierdut printre bratele Dunarii, Cardon.

Nimic nu tulbura linistea acestui loc. Parca esti izolat total de lume, incojurat doar de o caldura inabusitoare. Parasim Cardon-ul si ne intreptam spre locul unde Dunarea imbratiseaza marea.

Si ne bucuram de briza marii si de coloniile de pelicani.

O mica furtuna se arata amenintatoare la orizont, dar din fericire ne ocoleste, iar un pescarus vesel ne urmareste barca.

Intr-o alta zi am facut o plimbare cu salupa spre Lacul Rosu si Caraorman, avand astfel ocazia sa descoperim noi locuri de vis.

Revenim in Sulina si admiram vechile case ale orasului din mersul lin al salupei.

Spre seara mai facem o iesire spre mare si ajungem la punctul cel mai estic al Romaniei, farul nou din Sulina.

Iar pe drumul de intoarcere natura ne ofera spectacolul mirific al apusului.

Cu noaptea in cap, a doua zi, plecam tot spre Lacul Rosu pentru a prinde rasaritul acolo si a vedea pescarii in actiune (dar asta va fi o alta poveste).

Chiar daca trezitul a fost cam dificil, mica escapada a meritat din plin. Doi pelicani ne-au bucurat privirile in lumina de aur a rasaritului.

Ultima escapada a vacantei la Sulina a fost legedara padure Letea. Un loc unic si plin de contraste.

Astfel se incheie vacanta de la Sulina, un loc unde cu siguranta voi reveni. Daca veti merge si voi pe acolo va sfatuiesc sa stati neaparat la un localnic pentru a gusta pe deplin farmecul locurilor si bucataria traditionala.

Vremea urata de afara din acest sfarsit de saptamana nu ma indeamna la nimic. Si pentru a nu pierde vremea m-am gandit sa va mai arat cateva din locurile minunate ale Romaniei. De revelionul din 2006-2007, chemati de niste prieteni, ne-am hotarat sa petrecem sfarsitul de an in Maramures. Desi speram sa avem zapada din belsug, ca in anul precedent, nu am avut norocul asta. Dar, dupa cum veti vedea, Maramuresul s-a dovedit interesant indiferent de vreme.

Astfel desi era o vreme mohorata si ploua mocaneste am plecat spre Viseu de Sus, punctul de pornire al excursiei noastre feroviare.

Gara mocanitei din Viseu

Ajungem mai devreme, asa ca avem timp sa aruncam o privire prin jur. Gara e de fapt si un depozit de material lemnos ce este adus din munte tot pe calea ferata. Astfel mocanita indeplineste un dublu scop, turistic si de transport materiale.

Depozitul de lemne din Viseu de Sus

Ploaia facea sa se imprastie peste tot un miros imbatator de rasina ce iti incanta simtul olfactiv.

Mocanita soseste pe peron

Asteptarea ne-a facut sa ne patrunda un pic frigul in oase si astfel cand mocanita s-a apropiat de peron toti ardeam de nerabdare sa ne suim in vagoane si sa pornim la drum.

In vagoane

Urcam in vagoane si ne bucuram sa descoperim in fiecare vagon mici sobe pe lemn si carbune care ne incalzim pe parcurul drumului. Totul pare desprins din timpuri imemoriale si are un farmec deosebit.

Mecanicul sef

Se fac ultimele verificari si vechea locomotiva care functioneaza ca in prima zi isi incorda muschii pentru a pleca la drum si a se duce pe Valea Vaserului pana aproape de granita cu Ucraina.

Mocanita

Rotile se pun in miscare si plecam la drum pe un traseu de aproape 4 ore dus-intors.

In viteza!

Traseul mocanitei serpuieste usor de-a lungul Vaii Vaserului prin inima padurii pana la locul unde se coboara din munte materialul lemnos.

O mica oprire

Drumul se face molcom, fara graba… doar suntem in vacanta. Asa ca aceasta excursie este o adevarata placere , cu timp berechet pentru fotografii pe tot parcursul drumului.

Sete mare

Batrana locomotiva are nevoie de alimentare cu apa si lemn de cateva ori pe parcursul celo cateva ore, dar se fac opriri si la cerere daca te imprietenesti cu mecanicul.

Alimentare cu lemne

Astfel ai timp sa descoperi locuri minunate parca uitate de lume si neatinse de trecerea timpului.

Ancestral

Descoperi mici catune si casute izolate in inima muntelui ce au un farmec aparte… indiferent de conditiile meteo.

Halta pe Valea Vaserului

Totul aici pare ca este intr-o bula temporala care pastreaza locurile perfect conservate chiar daca de secole omul exploateaza aurul verde al padurilor.

Relaxare

Opririle dese ale mocanitei nu sunt doar prilejuri fotografice dar si prilej de discutii si legari de prietenii intre participati. Atmosfera locurilor si mersul molcom fac calatoria de vis.

Zambete

Iti dau ocazia sa schimbi impresii la caldura sobelor din vagoane la un pahar de vin sau de palinca de prin partea locului si astfel toata lumea devine vesela si prietenoasa.

Din nou la drum

Alimentata cu cele necesare, mocanita porneste usor din nou la drum.

Intrare in tunel

Trecem si printr-un tunel care taie muntele pentru a face loc caii ferate.

Spre final

Si fara sa simtim orele care au trecut ne apropiem de punctul teminus al liniei mocanitei.

Pregatiri de intoarcere

Avem o pauza de jumatate de ora pentru a descoperi locurile. Din pacate cum vremea nu este de partea noastra ne multumim sa ne plimbam doar in apropiere si sa mai facem cateva fotografii.

In padure

Daca mergeti vara in zona aveti nororcul de o pauza de cateva ore pentru a face drumetii in padure deoarece atunci mocanita transporta inapoi si material lemnos si se asteapta incarcarea lemnelor.

Forta

Din pacate noi nu am avut acest noroc asa ca asteptam cuminiti si privim demonstratia de forta a mocanitei care se pregateste de intoarcere.

Detaliu mocanita

In aerul rece aburii mocanitei o transforma parca intr-un balaur legendar ce a coborat pe pamant.

Inapoi

Pregatirile de intoarcere s-au terminat si pornim spre Viseu de Sus depanand impresii despre calatorie…

Catun pe Valea Vaserului

… si incercam sa descoperim ceva nou, ce poate am ratat cand am venit.

In concluzie, calatoria cu mocanita pe Valea Vaserului a fost una foarte interesanta si frumoasa ce nu trebuie ratata daca ajungeti in Maramures. As vrea candva sa repet aceasta experienta vara, cand trenul are vagoane deschise sau poti calatori pe bustenii de lemn sau si iarna, dar cand este zapada. Sper ca acest lucru sa se intample cat mai curand!

Aveti aici si un link cu site-ul oficial al caii ferate: http://www.cffviseu.ro/ro/index.html

Ultima parte a vizitei la Valencia a fost la BioParc. O gradina zoologica diferita fata de am vazut prin Romania. Practic s-a creat un habitat extraordinar pentru animale, cu spatii largi si fara gratii, ci doar bariere naturale invizibile pentru ochiul uman, exceptand poate doar cateva geamuri in zona leilor si a maimutelor.

Podul de acces in BioParc

Cu  suprafata de peste 100.000 mp, BioParc-ul din Valencia cuprinde o sumedenie de specii de animale africane (aproximativ 4000 de animale din 250 de specii), refacand in miniatura pentru vizitator intregul continent african.

Savana africana

Cea mai mare parte a parcului este dedicata savanei africane, unde zburda libere zebre, girafe, rinoceri, antilope si diferite specii de pasari.

Zebra

Peisajul este extraordinar si te face sa stai zeci de minute intr-un singur loc fara sa te plictisesti.

Peisaj african

Animalele se plimba libere pe zeci de metri patrati, intr-un peisaj de vis care te face sa te simti in inima Africii.

Rinocer la adapat

Un urias rinocer se apropie de rau pentru a se adapa cu apa proaspata.

Grup de flamingo

Ne pierdem pe aleile BioParc-ului si ne apropiem incent de un peisaj unde un grup de flamingo se rasfata la soarele cald de toamna valenciana.

Pereche de flamingo

Ne bucuram de frumusetea peisajului si a pasarilor maiestuoase si ne apropiem de zona dedicata Madagascarului.

Grup de lemurieni

Aici grupuri de lemurieni zburda liberi la cativa metri de tine. Nimic nu ii desparte de vizitatori, dar acestia pastreaza singuri o distanta la care sa se simta in siguranta.

Lemurian relaxandu-se

Un lemurian mai singuratic isi face siesta singur intr-un copac de langa alee si nici nu ii baga in seama pe vizitatorii curiosi.

Lemurian lenes

Iar un alt lemurian cu ochii bulbucati, mai sfios din fire, se ascunde in vegetatia bogata.

Peisaj luxuriant

Mergem mai departe atrasi de susurul unei cascade in jurul careia se plimba agale niste berze africane…

Barza africana

…si cateva caprioare sfioase.

Caprioara

Din mijlocul unui lacusor se ridica impresionant trunchiuri uriase de copaci…

Jungla

… iar niste ratuste jucause se alinta una pe alta.

Ratuste jucause

O alta ratusca bea linistita din apa cristalina a lacului in timp ce pestii inoata linistiti.

Ratusca insetata

O bucata uriasa de copac isi arcuieste radacinile peste alei, in drum spre zona elefantilor africani.

Alei in BioParc

Ajungem in zona dedicata familiilor de elefanti.

Baobabi si elefanti

Acestia benefiaza de un spatiu urias de plimbare si de o baie proprie.

La imbaiere

O baie personala cu tot cu dus, formata dintr-o cascada ce curge peste niste stanci uriase.

Baia elefantilor

Ramanem cateva minute bune sa privim joaca acvatica a elefantilor.

Elefanti la imbaiere

Trecem prin interiorul unui trunchi de copac urias spre zona maimutelor.

Galerie naturala

De fapt la inceput suntem intampinati de un crocodil de Nil.

Crocodil de Nil

Apoi se deschide zona imensa de relaxare a maimutelor…

Peisaj de vis

… unde un cimpanzeu isi face siesta nederanjat de vizitatori.

Siesta

Si cum sa nu te relaxezi intr-un asa peisaj natural.

Peisaj din zona maimutelor

Parca iti venea sa incerci sa ajungi pe iarba verde si sa meditezi.

Ganditorul

Aleile parcului ne poarta spre o alta zona cu peisaje la fel de impresionante.

Peisaj luxuriant

Unde o pasare cu creasta impresionanta se plimba agale si…

Motata

… mai incolo o alta pasare ciudata ne atrage privirea.

Barza mascata

Apoi ajungem sa vedem de mai aproape impresionantii baobabi.

Uriasul

In apropiere o pereche de pelicani motati se incalzesc la soarele dupa-amiezii.

Pelicani motati

Ne amuzam cu o girafa care se chinuie sa bea apa… Nasol sa fi si foarte mare!

Girafa la adapat

O alta girafa face tot felul de fete foarte haioase.

Girafa cu limba scoasa

Ce doriti?

Urcand pe o culme a parcului avem ocazia sa mai admiram peisajul luxuriant creat de designerii acestui impresionant loc.

Peisaj din BioParc

In timp ce langa noi doi vulturi Marabu se intind alene.

Vulturi Marabu

Si un grup de suricate foarte haioase si curioase stau la fotografiat si privesc vizitatorii.

Ma odihnesc!

Fratii

Seful

Ceva mai incolo o hiena ne priveste drept in ochi.

Portret de hiena

Ne plimbam agale pe aleile parcului cu privirea la peisajul scaldat de lumina blanda a unei dupa-amiezi tomantice…

Peisaj in lumina dupa amiezii

… asemenea unei mari testoase.

Testoasa uriasa

O leoaica foarte frumoasa motaie si ea la soare.

Leoaica

Iar in tarcul pasarilor o pasare parca machiata si frumos colorata ne priveste curioasa.

Machiaj

In timp ce un strut bea apa insetat.

Strut african

Cam aceasta a fost vizita de aproape o zi la BioParc-ul din Valencia. O plimare minunata in care am descoperit salbaticia peisajului si animalele Africii. Sper ca v-a placut vizita si sper ca intr-o vizita viitoare sa vad noi animale si specii pentru ca parcul e in continua dezvoltare, urmand sa i se adauge inca 20.000 de mp cu zona Asiei si Americii.

Pentru mai multe detalii vizitati site-ul BioParcului: http://www.bioparcvalencia.es/en/.

Desi era o dimineata cetoasa, m-am gandit ca aceasta ar putea avea ceva potential fotografic. Asa ca am luat aparatul in rucsac si m-am indreptat spre parcul IOR. O oaza de natura in mijlocul cartierului “muncitoresc” Titan cum ar zice “rasfatatii” din Nordul Bucurestiului.

Si am avut dreptate… Tot lacul era inconjurat de o ceata laptoasa, dar nu foarte densa ca sa nu mai vezi nimic. De fapt, parca natura a inconjurat lacul cu o mantie de protectie, acoperind blocurile gri de pe marginea parcului, dezvaluind trecatorului doar siluetele fantomatice ale copacilor, inca lipsiti de podoaba verde din sezoanele mai calde. Linistea diminetii era sparta doar de macaitul ratelor care brazdau apele lacului in cautarea micului dejun sau de un alergator care isi facea tura de dimineata.

Parca am patruns intr-un taram de basm si nu intr-un parc dintr-un oras cu 3 milioane de locuitor. Astfel ma intrebam… de ce oare mii de bucuresteni prefera sa plece pe Valea Prahovei unde dau de aceeasi aglomeratie ca si in oras, sa manace un gratar pregatit intre betoane, in loc sa se bucure de locurile linistite si aproape de casa din oras. Nu stiu! Am ajuns la concluzia ca suntem masochisti. Unde e aglomeratie… hop si noi… e coada… stam si noi, chiar daca nu avem nevoie de ce se vinde. Parca nu ne putem desprinde de cozile si inghesuiala din vremea comunista. Dar cred pana la urma ca si asta e un mijloc de socializare pentru unii!

Dar sa revenim! Poate intr-o zi vom descoperii ce este frumos langa noi, sa pastram curatenia si sa avem grija de natura ce se gaseste in jurul caselor noastre. Pana atunci, parcurile Bucurestiului ne astepta sa ne relaxam din cand in cand in sanul lor, sa evadam cateva minute, chiar si intimul zilei, daca avem acest noroc, sa privim peisajul si viata care freamata pe cateva mii metri patrati de zona verde. Trec pe langa o banca goala, impodobita de stralucirea stropilor de ploie, care asteapta parca zilele calduroase cand parcul se va umple de vizitatori ce se vor relaxa in bratele ei.

Deodata linistea diminetii e sparta de un zgomot de vasle si de macanatiul mai zgomotos al ratelor. Printe ceturi, cred ca ingrijitorul parcului isi facea rondul de dimineata, banuiesc. Mi-a trecut prin gand, ce om norocos. Sa ai un loc de munca in care esti inconjurat de natura, animale si fara griji prea mari. Dar in ziua de azi, orice avantaj e un dezavantaj si nimeni pare ca nu e multumit de locul sau. Astfel ne zbatem zi de zi la munca sau incercand pe cont propriu tot soiul de afaceri pentru a castiga un ban, dar uitam de linistea sufletului nostru. Nu avem insa ce face si fiecare merge inainte pe drumul sau, ales doar de el.

Privirea imi e atrasa de podul galben ce leaga mica insula a parcului de mal. Un peisaj ce te face sa visezi. Podul e ca un cordon obilical care parca sugereaza ca desi am vrea sa evadam din stresul cotidian, ceva ne leaga de restul lumii… Nu avem curajul sa facem ce vrem, si cu cat mai mult ne luptam sa evadam cu atat parca suntem prinsi mai tare in nisipurile miscatoare ale vietii zilnice. De aceea trebuie sa ne acordam macar cateva ore intr-o saptamana pentru a evada din cotidianul zilnic. Sa ne lasam gandurile sa zboare libere, sa visam si sa ne simtim cu adevarat bine, eliberati de povara grijilor de zi cu zi.

Ce am vrut sa zic prin toate astea? A fost o invitatie la eliberare, sa descoperiti ca toate locurile si lucrurile care ne inconjoara sunt fermecatoare, daca stim sa le descoperim, dar nu deoadata cu alti mii de oameni. Iata cum si o plimbare intr-o zi plina cetoasa poate sa fie relaxanta sau poate chiar si o zi cu ploaie. Renuntati la ideea de a privi pe geam sau de asculta starea vremii pentru a va programa o zi de relaxare.

]]> http://www.cipriandumitrescu.com/2010/02/ceturi-de-februarie/feed/ 5